Apartament Hagi Moscu

Apartamentul familiei interesate de educația Montessori

„Căutăm să găsim liniște când ajungem acasă."

cu ce au venit

Amenajarea apartamentului Hagi Moscu din București începe cu o familie tânără și o fetița mică, și cu o dorință simplă: o casă în care lucrurile să se întâmple firesc, fără agitație, fără prea mult.

Își doreau un spațiu de familie în care să se adune, un loc de creație pentru fetița lor, și un birou separat, discret integrat în dormitor pentru cel care are nevoie de concentrare. Nu căutau un stil anume. Căutau liniște.

Direcția vine de la principiile montessori: spații la îndemâna copilului, ordine vizibilă, materiale naturale, nimic în exces. Lemnul devine firul care leagă totul în mobilier, în pardoseală, în detalii. Tavanele primesc culoare un albastru-gri calm care coboară spațiul și îl face mai intim, mai cald, mai al lor.

Camera fetiței e gândită ca un loc în care să vrea să stea: un pat-căsuță, rafturi la înălțimea ei, culori blânde roz, verde, bej și texturi naturale care invită la joacă liniștită.

Biroul din dormitor e integrat în placare e prezent când e nevoie, discret când nu e.

Pentru ei, casa devine locul care îi încarcă, îi relaxează.

O casă care nu obosește. Fetița știe unde îi sunt lucrurile și le pune singură la loc. Dimineața începe la masa de dining fără să caute nimic. Spațiul funcționează pentru toată lumea în același timp, fără să existe tensiune.

cu ce au rămas după proiect

Previous
Previous

Splai

Next
Next

Plugarilor